Cumperi sau închiriezi? De câți bani ai nevoie pentru a locui în Brașov

  • de Romeo Olanescu
  • 1 an ago
  • 1

Apartamentele din Brașov sunt tot mai scumpe, atât pentru cei care își doresc să cumpere o locuință, cât și pentru cei care optează pentru varianta chiriei.

Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamente a depășit de mult valoarea înregistrată la nivel național, de 1.437 de euro/mp util. Astfel, cele mai noi date analizate de Imobiliare.ro, primul și cel mai accesat portal imobiliar din România, arată că locuințele de pe piața locală au ajuns să fie scoase la vânzare la sfârșitul acestei veri cu un preț mediu de 1.625 de euro/mp util. Față de sfârșitul verii trecute, apartamentele sunt cu 4% mai scumpe.

Persoanele interesate de închirierea unei locuințe trebuie să scoată, la rândul lor, mai mulți bani din buzunar, având în vedere că cele mai noi date analizate de Imobiliare.ro arată că Brașovul face pași decisivi pentru a reduce diferențele de preț dintre piața locală și situațiile din orașe precum Cluj-Napoca și București.

Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns, luna aceasta, la 300 de euro/lună. Cei care vor să se mute într-un apartament cu 2 camere au mai multe opțiuni la dispoziție, dar trebuie să scoată din buzunar 450 de euro/lună, în timp ce la 3 camere chiria medie ajunge la 600 de euro/lună.

Sfaturi utile când îți stabilești bugetul

Trebuie să acorzi o atenție deosebită bugetului pe care îl vei aloca viitoarei tale locuințe, indiferent dacă vorbim despre cumpărarea acesteia și achitarea prin credit sau despre închirierea sa.

Trebuie să-ți analizezi la sânge situația financiară și să vezi cât poți, cu adevărat, să plătești. Dacă mergi pe varianta cumpărării unei locuințe, te sfătuim să iei în considerare și cheltuielile suplimentare pe care le vei avea – de la taxe notariale la cumpărarea mobilierului sau chiar și la eventuale reparații. Mai mult, ia în considerare și scenarii negative care ar putea să-ți influențeze finanțele pe termen lung, precum pierderea locului de muncă.

În cazul în care te gândești să închiriezi o locuință, atunci specialiștii recomandă ca valoarea chiriei pe care urmează să o achiți lunar să fie echivalentă cu un sfert sau cel mult o treime din valoarea veniturilor tale nete. Nu uita, totodată, să iei în calcul și alte cheltuieli pe care le vei avea precum plata întreținerii, factura la cablu și internet.

Alătură-te discuției

Compare listings

Comparaţie